Hook
More breakout videos from this creator.
Cum au început cei de la Notino să trimită mai nou coletele. Am mai văzut un video asemănător, însă am crezut sincer că este un caz izolat, până mi s-a întâmplat și mie și pun pariu că nu suntem singurele. Nu cred că doar la două persoane li s-a întâmplat asta. Și nu mă deranjează că l-am primit așa, ci mă deranjează că unele dintre produse sunt stricate. Spre exemplu, glossul ăsta arată de parcă zici că a fost mușcat de câini. Adică pe bune. Creionul ăsta de buze la fel. Ambalajul ăsta este zgâriat. Ambalajul ăsta are găuri în el, adică serios. Da, deci asta e ultima dată când mai comand de la ei. Și mi-am luat ceva, adică eu o sumă destul de mare ce am eu aici, nu sunt 2 lei și nu contează suma, e vorba de lipsa de bun simț, cum să mă mai pot să folosesc eu chestia asta vreodată pe buze, având în vedere că a fost deschisă și mușcată. Da, mare dezamăgire sincer, foarte, foarte dezamăgită sunt să trimiți în așa ceva în 2026. Eu iau foarte des de la Notino și asta e pentru prima dată când mi se întâmplă, dar nici chiar așa, adică pe bune.